Noi sensuri unice, pe mai multe străzi din Mangalia

0
140
Primăria Mangalia a amenajat, recent, noi sensuri unice pentru fluidizarea traficului rutier, în zonele intens circulate, în special în perimetrul unităţilor de învăţământ din localitate. ”Autorităţile locale au luat măsura înfiinţării de noi sensuri unice, în mai multe zone din oraş, în vederea asigurării şi protejării circulaţiei pietonale. Amenajăm aceste sensuri unice pentru fluidizarea traficului rutier şi pietonal, în special în preajma instituțiilor de învățământ. Sperăm ca, până la sfârșitul lunii ianuarie 2022, în funcție de condițiile meteorologice să trasăm trecerile de pietoni, odată cu montarea indicatoarelor specifice. Rog conducătorii auto să înţeleagă necesitatea adoptării acestor măsuri şi să respecte noile indicatoare rutiere”, a menţionat edilul oraşului, Radu Cristian. Vor fi trasate treceri de pietoni atât în faţa Grădiniţei Nr. 3, cât şi a Şcolii Gimnaziale Nr. 3, dar și la Grădiniţa şi Liceul ”Callatis”. Astfel, va deveni sens unic str. Albatros, pe tronsonul delimitat de străzile Oituz – Bd. 1 Decembrie 1918 – str. Portului, precum şi strada Rozelor, pe tronsonul cuprins între Greenport şi Şoseaua Constanţei. De asemenea, cu sens unic va deveni prelungirea străzii Sirenei, pe tronsonul cuprins între strada Albatros (CT7) şi Bd. 1 Decembrie 1918. Alte sensuri cu o singură direcţie de mers vor fi create pe strada 1 Decembrie 1918, pe tronsonul dintre Bulevardul 1 Decembrie şi prelungirea străzii Sirenei. Intervenţii în acest sens vor fi şi pe străzile: Vânători, Petru Maior, Aleea Farului, Ilarion Terente, Cartierul de Vest.
Comunicat Primaria Mangalia
Materialele foto-video apartin publicatiei Mangalia Press si sunt supuse legii dreptului de autor 8/1996 - 74/2018. Nu permitem preluarea din elementele grafice foto-video, prin copiere, modificare sau folosirea in orice scop de catre entitati juridice private. Persoanele fizice, fara scopuri juridice, electorale sau comerciale, pot distribui materialele doar prin codul original rss / youtube / facebook / twitter. Ne rezervam dreptul de a actiona in instanta fata de orice derapaj de la lege.